Copiii nostri au visele lor, asa ca nu incerca sa iti indeplinesti propriile vise prin ei. Lasa-ti copiii sa devina cine sunt meniti sa fie. Fii acolo pentru ei, sustine-i in calatoria lor si iubeste-i pentru ceea ce sunt. Asa vor inflori. Asa cresti adulti increzatori, care vor sti la randul lor sa ii sustina pe altii. Si cand va veni timpul sa isi ia zborul si sa plece de acasa, exista speranta ca se vor intoarce sa te viziteze, pentru ca, asa cum spunea Erika Komisar intr-un podcast care mi-a placut mult, „puii se intorc mereu acasa." Chiar se intorc, dar mai intai depinde de noi sa cultivam in mintile si sufletele lor acel sentiment de „acasa". Facem tot ce ne sta in putinta sa ii ajutam sa se simta conectati si ancorati, astfel incat, oriunde ar pleca, sentimentul de acasa sa le aduca caldura, confort si bucurie, atragandu-i mereu inapoi, spre dragoste si sprijin.

Realizam acest lucru incurajandu-i sa isi urmeze propriul drum. Ii invatam pe copiii nostri cum sa isi gaseasca fericirea in felul lor. Bineinteles, le oferim sfaturi si indrumare, dar nu ii impingem pe un drum care nu este al lor.

Sunt atat de multi adulti in aceasta lume care sunt nefericiti cu carierele pe care le-au ales. Cand termini liceul, poate nu stii cu adevarat ce vrei sa faci mai departe. Sunt putine persoane care stiu ce drum profesional sa urmeze la o varsta atat de frageda. Si adesea, cei care stiu sunt influentati de carierele parintilor lor. De exemplu, daca tatal tau este medic sau profesor si este un model de urmat, s-ar putea sa vrei sa studiezi acelasi domeniu. Dar exista si situatii in care parintii incearca sa ii impinga pe copii sa le calce pe urme, iar asta, dupa parerea mea, nu este intelept.

Hai sa ne gandim un moment. Sa zicem ca copilul tau este un pianist talentat, sau tocmai a descoperit o pasiune pentru psihologie, sau poate iubeste sportul. Ce ai face ca parinte? Care este primul gand care iti vine in minte?

Incep eu cu raspunsul meu. Primul meu gand ar fi sa gasesc modalitati de a-l sustine, chiar daca as fi putin sceptica. Ca mama, bineinteles, ma gandesc la viitorul lui: isi va putea plati facturile si rata la casa? Va fi un bun sprijin pentru familia lui, cand va avea una? Este un interes serios sau doar o dorinta trecatoare?

Cred ca, indiferent cat de mult ne iubim propriile cariere, este esential sa ne incurajam copiii sa ramana fideli lor insisi si sa nu incercam sa ii atragem in povestea noastra. De exemplu, poate ca tu iti gasesti implinirea ca inginer, dar copilul tau ar putea gasi fericirea in a coace cea mai delicioasa paine. Daca acesta este cazul, lasa-l sa isi urmeze acel vis, lasa-l sa simta satisfactia care vine din urmarea propriului drum. Nu ii refuza asta. Este dreptul lui, chemarea lui, calatoria lui. Noi suntem aici sa il ghidam si sa ne rugam pentru el.