Marea zi a sosit in sfarsit. Este momentul sa iti aduci bebelusul acasa. Pe masura ce iti strangi lucrurile la spital, entuziasmul si bucuria ar putea fi insotite de un fior de panica. Este un moment unic si covarsitor, iar greutatea acestei noi responsabilitati poate parea coplesitoare.
Nu voi uita niciodata ultima noastra zi in spital cu Colin. In timp ce el dormea linistit, sotul meu ne impacheta lucrurile, iar eu ma simteam cuprinsa de un fel nou de frica. Imi amintesc ca i-am spus ca nu sunt gata sa plecam atat de repede. Intre acele ziduri ale spitalului, cu toate asistentele aproape, simteam ca puiul nostru este in siguranta. Dar ce aveam sa facem acasa, doar noi? Cum aveam sa avem grija de micuțul nostru? Ce se intampla daca ceva nu era in regula in timpul noptii? Ce se intampla daca nu il hraneam corect sau daca nu lua suficient in greutate? In doar cateva secunde, atat de multe intrebari mi-au trecut prin minte.
Este complet normal sa te simti asa, si multi parinti traiesc aceleasi temeri cand pleaca din spital. Gandul ca va trebui sa ai grija de un nou-nascut mic si fragil, fara sprijinul imediat al asistentelor sau al medicilor, poate parea infricosator. Dar in acele prime momente, aminteste-ti sa iei lucrurile incet si sa te concentrezi pe cate un pas mic. Chiar daca poate nu simti asta inca, esti pregatita, si cu fiecare zi care trece, iti vei simti increderea crescand, mai ales cu ajutorul partenerului, al familiei sau al prietenilor.
Cand ajungi acasa, acorda-ti timp sa te asezi linistita cu bebelusul tau. Da-ti spatiu sa te acomodezi si nu te grabi sa impui vreo rutina. Lasa-ti instinctele sa te ghideze si apeleaza la cei dragi daca ai nevoie de un sfat sau doar de putina linistire. Amintește-ti ca nu trebuie sa ai toate raspunsurile chiar acum. Fiecare parinte porneste de undeva, si fiecare intrebare sau ingrijorare pe care o ai face parte din aceasta calatorie.
Am fost atat de stresati in prima noastra noapte acasa cu Colin. L-am pus in patutul lui, langa patul nostru, si am lasat o lumina aprinsa ca sa ii vedem fiecare miscare. Eram epuizati, dar nu am reusit sa dormim prea mult. La un moment dat, Colin respira ciudat, iar eu am sarit imediat din pat, uitand complet de durerea de la cezariana, si i-am cerut sotului meu sa il ia in brate. Pana la urma, am realizat ca nu era nimic altceva decat un mic muculet. Am inceput sa radem si sa plangem in acelasi timp. Din acea noapte si pana cand a implinit un an si jumatate, Colin a dormit in acelasi pat cu noi. Era singurul mod in care puteam sa ne odihnim putin, stiind ca bebelusul nostru este chiar langa noi. Stiu ca nu este recomandat, dar pentru noi a functionat asa.
Vor fi momente de indoiala, dar vei trai si momente de uimire si de conexiune profunda. De fiecare data cand iti tii bebelusul in brate, cand raspunzi semnalelor lui subtile sau cand il privesti dormind, construiesti o temelie de incredere si iubire. Aceste momente sunt la fel de puternice ca orice cunostinte sau abilitati, si ele sunt exact ceea ce bebelusul tau are cel mai mult nevoie.
Cu timpul, frica initiala va incepe sa se risipeasca, inlocuita de un sentiment nou de rezilienta si de incredere in tine. Ai incredere ca ai tot ce iti trebuie si aminteste-ti ca invatati impreuna, zi dupa zi. Nu esti singura in a te simti coplesita. Esti in compania buna a nenumarati alti parinti care au simtit la fel si si-au gasit drumul inainte. Si in fiecare zi, iti vei da seama ca esti exact parintele de care micuțul tau are nevoie.